Noro-Ramas bun

SAMOYEDE · Trimis: 24/03/2012 09:41 Titlul subiectului: Noro-Ramas bun

A plecat de alături noi în ziua când a perfect 7 ani şi 6 luni. Tăcut, aşa cum a trăit, excluzând să se plângă, doar privindu-mă adânc în ochi.
Doar prima lună a petrecut-o cu mama şi surioarele lui. Restul timpului, am fost amândoi, o familie poate puţin excentrică, dar unită, în care am învăţat numeroase unul de la celălalt. Cu siguranţă eu am fost în avantaj. Crescându-l, am ajuns un om mai responsabil, mai cald şi mai bun.
Încă exista vecini care mă evită şi nu mă pot privi în iochi, stânjeniţi că nu ştiu cum să îmi spună cât de rău le pare rău că nu mai este. Altii, cu care nu m-am întalnit o vreme, mă întreabă, nedumeriţi că mă văd singură, unde este.
Timpul trece şi lacrimile se usucă. Urmele însă rămân în noi, chiar dacă este vorba de plecarea unui câine.

20 de ani am trăit într-un bloc de doar 2 etaje, fără să îmi cunosc toţi vecinii. La 2 luni după ce a venit Noro în viaţa mea, socializasem deja cu tot cartierul, pe o rază de 3 staţii de autobuz. Plus parcurile. Plus Auditul. Dar asta este altă poveste.

.....

L-am înmormântat singură. Poate că aşa a trebuit să fie, ca în acele ore cât am aşteptat, gândurile mele să nu se piardă în afară ci să se îndrepte numai către el. Am simţit, dincolo de durerea neputinţei de a îl aduce înapoi, ce mare dar mi-a făcut viaţa, lăsându-mă să o împart cu o fiinţă atât de bună, demnă, caldă şi iubitoare.

Acasă, prietenii săi încă nu l-au uitat. îndată ce mă întâlnesc, mă miros, se îndepărtează puţin şi apoi mă privesc întrebător. Unde este?
Cineva lipseşte de lângă mine şi Ceva lipseşte din mine.

Nimic nu va mai fi la fel, exceptând dragostea care ne face îi întâlnim dincolo de timp, pe cei plecaţi prea repede.
Poate că este o întâmplare, poate că nu, dimineaţă, când am ieşit în parculeţul din faţa blocului, copacul favorit al lui Noro, era frânt întru iarnă, îmbrăţişând cu crengile, pentru o ultimă dată, umbra locului în care el obişnuia să stea.

Fragmente din cartea Noro.

PS
Atat am putut sa fac, sa scot o carte despre el, cu strict circuit inchis, pentru familie si prietenii teribil de apropiati.